•  
  •  

Toate ne dorim volum, textura, miscare si un par stralucitor, capabil sa reflecte razele solare iar una dintre cele mai simple metode de a obtine un astfel de par este coafarea cu peria si uscatorul de par.

Metoda prezentata mai jos este o tehnica mai putin comuna, dezvoltata de catre Adir Abergel pe baza experientei si expertizei sale.

 

Uscarea parului cu peria de volum

cum-se-usuca-parul-cu-peria
Foto: Image.net

Numele Adir Abergel nu ne spunea mai nimic in urma cu ceva timp, ca apoi sa aflam ca acesta este stilistul unora dintre cele mai frumoase actrite de la Hollywood, precum Sienna Miller, Anne Hathaway sau Jessica Biel.

Trebuie doar sa urmaresti cu atentie fiecare miscare a stilistului si sa tii cont de sfaturile sale pentru a-ti imbunatati tehnica de coafare.

VIDEO

Pregatirea parului pentru coafare cu peria

Adir incepe coafarea parului cu placa printr-o etapa premergatoare, aceea de a pregati parul. Acesta aplica un agent de ingrosare a parului (de exemplu: Tigi Bed Head SuperStar Queen Thickening Spray, 32 lei), pe radacinile parului, luand suvita cu suvita, suvite suficient de subtiri pentru a satura parul de aceasta lotiune.

Pe cata vreme parul este ud, Adir adauga un ser pentru stralucire catre varfuri (de exemplu: Joico K Protect and Shine Serum, 69 lei ). Protectie, stralucire si miros placut confera si L’Oréal Paris Elseve Total Repair 5 Cica , 327 lei).

Ustensile necesare pentru coafare cu peria

Adir foloseste o perie rotunda medie, cu par natural, avand diametrul de 4-5 cm pentru a deschide parul si pentru a-i da volumul corect.

Uscatorul de par ales, este unul ionic, cu o putere de 1800 Watts sau mai mult si o duza atasata pentru a directiona caldura si a o distribui cat mai uniform.
***Folosind ustensile de calitate, vei obtine un par mai sanatos si o coafura ca la salon. De multe ori nu tehnica ne lipseste, ci ustensilele si produsele potrivite.

ATENTIE: Coafarea cu peria nu se incepe pe parul complet ud. Acesta se usuca pe spate cu ajutorul uscatorului si a duzei speciale pana este uscat in proportie de 70%. Uscarea se face la nivelul mediu.

Cum se usuca / coafeaza parul cu peria?

Sectioneaza-ti parul in doua sectiuni laterale si una frontala, asta daca nu esti un stilist desarvarsit pentru ca altfel risti ca acesta sa se incurce.

Adir incepe cu sectiunea frontala, fiind adesea zona cea mai dificila de coafat, datorita faptului ca odata ce ai terminat sectiunile laterale, parul din portiunea frontala este deja uscat, are propria forma, ceea ce face mai dificila coafarea cu peria.

Adir nu foloseste pieptenele pentru a sectiona fiecare suvita aleasa, insa in cazul in care esti mai putin experimentata cu aceasta tehnica, sectionarea fiecarei suvite este recomandata.

Procedura de uscare / coafare cu peria este una simpla.

  • Se ia o suvita de par sectionata din partea frontala,
  • se periaza de cateva ori pentru a descurca firele de par,
  • se trage sectiunea in fata si se ruleaza pe perie de la radacini spre varfuri, pe spate.
  • Se usuca cu ajutorul uscatorului de par cu duza incorporata, miscand uscatorul ca aerul sa patrunda din toate directiile.
  • Pastreaza suvita de par rulata pe perie (fara a mai misca) cel putin 20 de secunde.

bucle rezistente ondulator

Abir ne propune o metoda interesanta nu numai de a da volum dar si o forma parului fara a fi necesara folosirea ulterioara a ondulatorului. De fiecare data cand suvita buclata s-a uscat, acesta ruleaza pe degete intreaga suvita, pana la varfuri si o prinde cu un clips, pentru ca aceasta sa se usuce definitiv in forma data de perie initial.

In acest fel, parul capata mai mult volum, volumul rezista mai mult si firul parului capata forma, nu numai radacina (Vei observa asta urmarind tutorialul pana la capat).

  • Se repeta aceeasi procedura pana cand epuizezi suvitele de par din partea centrala.
  • Se continua apoi pe laterale, doar ca de aceasta data parul se periaza si se ruleaza pe perie in directia de crestere.
  • Lasa parul sa se usuce complet, timp in care te poti machia sau poti servi micul dejun iar apoi scoate pe rand clipsurile, incepand de la spate spre sectiunea frontala.
  • Pentru a definitiva coafura, iti vei peria parul cu ajutorul unei perii plate.

Daca parul tau are nevoie de volum in crestetul capului, il poti tapa sectiune cu sectiune. Avand volum si onduleuri naturale, coafura ta este gata. Pentru si mai mult volum, poti adauga o extensie de par de tip clip-on.

 

5 alte moduri in care-ti poti usca parul cu uscatorul

Fii creativa, draga mea! Exista si alte optiuni pe langa uscarea parului cu peria de volum. Chit ca esti intr-o criza acuta de timp (Stim, tuturor ni se intampla!) sau pur si simplu vrei sa imprimi o alta textura parului tau, iata alte sapte moduri prin care-ti poti usca parul cu peria:

  1. Usuca-ti parul cu capul aplecat

cum-sa-ti-usuci-parul-rapidd

Nici nu te gandi sa introduci peria de volum in parul ud, proaspat spalat. Ideal ar fi sa ai timpul necesar pentru a-l lasa sa se usuce natural in proportie de 70% dar daca nu dispui de niciun ragaz, apleaca-ti capul si foloseste uscatorul cu difuzor.

Pana ajunge aproape uscat, foloseste-ti degetele, apoi peria de volum sau peria plata.

Vei ajunge sa-ti usuci parul in doi timpi si trei miscari, obtinand o textura acceptabila pentru orice tip de coafuri.

  1. Usuca-ti parul dupa ce l-ai prins in mini cocuri

par

Si vei obtine imediat o textura ondulata cu care poti crea diverse coafuri dezordonate. Sectioneaza-ti parul in mai multe parti, rasuceste suvita de par si infasoar-o in jurul bazei apoi prinde-o cu o agrafa.

Aplica caldura cu ajutorul difuzorului, verifica fiecare coc in parte daca este uscat apoi elibereaza. Joaca-te cu degetele prin par pana ii imprimi textura dorita.

  1. Usuca-ti parul dupa ce l-ai impletit

par-impletit

Sectioneaza-ti parul si impleteste-ti cateva cozi folosind cea mai simpla tehnica de impletit: clasica impletitura in trei suvite. Usuca-le cu ajutorul uscatorului cu difuzor, lasa-le sa se raceasca apoi despleteste parul.

Vei obtine instant bucle lejere, de plaja pe care le poti purta ca pe o coafura de sine statatoare sau te poti ajuta de textura obtinuta pentru a realiza coafuri dezordonate.

  1. Usuca-ti parul cu o perie plata

perie-plata

Dupa ce parul ti s-a uscat natural in proportie de peste 70% (sau ai trisat folosind uscatorul cu difuzor), periaza-ti usor parul cu o perie plata, fa-ti cararea si usuca-l suvita cu suvita pentru a obtine o textura dreapta fara a mai incalzi placa de par.

  1. Usuca-ti parul dupa ce l-ai pus pe biguriuri

par-uscat-pe-bigudiuri

Si vei obtine cele mai inedite bucle cu care te poti prezenta chiar si la un eveniment monden. Daca vrei sa recreezi efectul bigudiurilor electrice, aseaza-ti o casca din plastic pe cap si introdu uscatorul cu difuzor creand un mediu cald in care suvitele se usuca mai repede pe bigudiuri.

 

10 trucuri pentru uscarea parului cu peria de volum ca la carte

uscarea-parului-naturala-fara-uscator
Foto: Image.net

Sunt atatia factori care pot interveni in procesul de uscare a parului cu uscatorul si peria de volum. Nu te grabi sa dai vina pe tehnica sau pe instrumentele folosite inainte de a citi aceste zece trucuri:

  • Nu-ti usca parul in baie.

Toti acei aburi pe pereti au creat un mediu prea umed ca parul tau sa capete textura fina si lucioasa ca dupa uscarea cu peria de volum. Daca nu vrei ca parul sa ti se electrizeze, muta operatiunea in dormitor.

  • Nu-ti freca parul cu prosopul dupa spalare.

Prin miscarile de frictiune nu vei face altceva decat sa-l deteriorezi, dand unda verde electrizarii. In schimb, tapoteaza-l usor cu un tricou curat din bumbac.

  • Nu introduce peria in par inainte ca acesta a fie uscat in proportie de 70%. Cum ajungi la acest proces? Lasandu-l sa se usuce natural daca dispui de timp sau accelerand procesul folosind doar uscatorul si difuzorul. Stai in picioare cu capul apecat si usuca in directia invera de creste a firului de par pentru a-I imprima volum.
  • Daca ti-a intrat in obisnuita sa folosesti un spray de protectie termica atunci cand iti indrepti parul cu placa, iti va fi usor sa urmezi aceeasi procedura si inainte de uscarea parului cu uscatorul si peria de volum. In fond, este vorba tot de o sursa de caldura.
  • Alege cu atentie uscatorul si peria de volum. In functie de calitatea acestora depinde si calitatea coafurii obtinute. Indreapta-te catre un uscator profesional, ionic , de mare viteza, o investitie pe care o vei amortiza scazand vizitele permanente la salon la care poti renunta.
  • Sectioneaza parul in cel putin 10 parti: 4 laterale, cate doua pe fiecare parte, trei deasupra, trei la spate. Prinde sectiunile cu clispuri mari si inlatura-le, pe rand, pe masura ce lucrezi cu fiecare sectiune in parte, de la baza catre crestetul capului.
  • Insista la radacina sectiunii daca doresti sa dai volum, apoi mergi cu peria pe toata lungimea parului. Elibereaza. Daca nu esti multumita, ia sectiunea la perie din nou. Poti aplica si un strop de spuma de par modelatoare pentru volum.
  • Daca ai parul fin mizeaza pe o temperatura medie si intotdeauna termina uscarea unei sectiuni de par cu peria de volum la temperatura rece.
  • Daca esti tunsa in scari, insista cu peria pe varfuripentru a le da miscare.
  • Ca parul uscat sa capete instant un aer glam pulverizeaza un spray pentru stralucirela final si voila! Ai obtinut coafura perfecta fara a face o vizita la salon!

 

Cum sa-ti usuci mai repede parul

par-uscat-in-aer-liber

Vrei un par fabulos in doi timp si trei miscari? Iata cateva trucuri de styling care te vor ajuta sa-ti usuci parul mai repede, cu minin de efort si un rezultat ca obtinut la salon:

Nu sari peste aplicarea balsamului de par

Poate parea contraintuitiv la prima vedere caci poti economisi cateva minute insa balsamul nu numai ca hraneste si inmoaie firele de par, le ajuta sa se usuce mai repede. Siliconii se ataseaza de fiecare fir de par in par si sigileaza cuticula, respingad apa in proces.

Indeparteaza excesul de apa

Dar nu o face prin metoda conventionala cu ajutorul prosopului si, mai ales, nu-ti freca parul cu prosopul. Foloseste, in schimb, un tricou din bumbac sau un prosop din microfibre si elimina excesul de apa prin tapotare.

Dar nu-ti tapota parul cu un prosop obisnuit.

Daca vrei sa economisesti timp, investeste intr-un prosop din microfibre: textura moale a acestora absoarbe aproape de doua ori mai multa apa din suvitele de par! Prinde-ti parul intr-un turban pentru a se absorbi o cantitate de apa cat mai mare in timp ce aplici crema de corp sau te imbraci.

Adauga o mana de spuma de par…

Aplica spuma de par de la radacini la varfuri cu ajutorul unei pieptene cu dinti rari. Nu numai ca-i confera un volum incredibil, alcoolul din spuma de par ajuta la uscarea rapida.

Bineinteles, poti apela la un produs de styling creat special pentru a elimina apa din par mai repede, precum Redken Pillow Proof Blow Dry Express Primer.

Sau un strop de crema modelatoare

Din toate experientele noastre cu diferite produse de styling am ajuns sa gasim un hibrid de care suntem mai mult decat multumite. O crema modelatoare cu rol disciplinant care, pe langa efectul de styling, ofera si protectie termica.

Se comporta ca un tratament leave-in care netezeste si sigileaza cuticula parului, il disciplineaza si-i ofera protectie contra oricarei surse de caldura.

Este vorba de Kerastase Discipline Keratin Thermique care s-a dovedit a grabi uscarea parului cu pana la 50% si a preveni ruperea firelor de par cu pana la 87%. In plus, n-ai nevoie decat de 1-2 picaturi pentru un par mediu-lung la fiecare utilizare.

Foloseste un uscator ionic de cel putin 1800W

Calitatea si tehnologia de la baza uscatorului influenteaza cel mai mult timpii de uscare. Alege un uscator de par cu un bun randament, generator de ioni negativi care ajuta la hidratarea firului de par, netezirea cuticulei si uscarea rapida a acestuia.

Pe langa faptul ca reduce efectul electrostatic, ionii permit o distribuire uniforma a caldurii, atrag umezeala si usuca parul mai repede ca tu sa te bucuri de un par stralucitor, in cel mai scurt timp.

Foloseste difuzorul pana cand parul este uscat in proportie de 70-90% apoi ajuta-te de peria rotunda pentru volum la radacini. Daca esti in criza de timp dar nu esti dispusa sa renunti la volum, apleaca-ti capul si usuca-l cu o perie plata in sensul invers de crestere a frului de par.

Foloseste o perie rotativa

N-ai timp sa-ti usuci parul ca la carte cu ajutorul periei de volum si a uscatorului? Foloseste peria rotativa pentru un volum incredibil dar fa-o abia dupa ce ti-ai uscat parul in proportie de 70-90% cu ajutorul difuzorului. Sectioneaza-ti parul si insista la radacini

 

Usuca-ti parul fara uscator (100% natural)

Poate nu ai la indemana un uscator de par sau vrei sa-ti usuci parul fara nicio sursa de caldura.

Este o idee buna sa renunti periodic la uscator iar asta nu inseamna ca parul tau va arata groaznic. Poti sa-ti stapanesti textura parului, sa ai un ar disciplinat, moale la atingere suplu si stralucitor, fara a apela la peria de volum si uscatorul de par?

Cu siguranta ca da.

Ofera-i parului tau un moment de respiro si incearca sa-ti usuci parul natural, fara o sursa de caldura. O poti face saptamanal, la sfarsit de saptamana cand ai mai mult timp liber. Tinand cont de cele cinci trucuri de mai jos, vei putea renunta la uscator.

Hidrateaza parul cu balsam si piaptana-l de la radacini la varfuri

Iata ceva ce poate nu stiai. Balsamul nu numai ca-ti hidrateaza parul insa il si ajuta sa se usuce mai repede. Siliconul captuseste fiecare fir de par si inchide cuticula, indepartand din apa.

Tine aproape un pieptene cu dinti rari si foloses-te de el pentru a distribui balsamul de la radacini la varfuri. Evita radacinile doar in cazul in care parul ti se ingrasa prea repede. Crede-ne, vei vedea diferenta!

Usuca-ti parul cu un prosop din microfibra

Renunta la prosopul obisnuit! Desi poate parea contraintuitiv daca vrei sa-ti usuci parul mai repede, prosopul nu te ajuta deloc. Mai mult, frecarea parului cu prosopul este garantia unui par electrizat si deteriorat. Renunta la prosopul obisnuit in favoarea unuia din microfibra moale.

Vei simti imediat diferenta.

Nu numai ca absoarbe o mare cantitate de apa, prosopul din microfibra nu determina electrizarea parului, unul dintre neajunsurile uscarii pe cale naturala a parului. Infasoara-l in jurul capului si tapoteaza pentru a absorbi cat mai multa apa. Daca nu ai la indemana un prosop, foloseste un tricou curat din bumbac.

Incearca tehnica de plopping

Daca ai parul cret si vrei ca buclele sa-si tina forma naturala, incearca plopping. Satureaza-ti parul cu balsam leave-in apoi ia un tricou din bumbac si aseaza-l pe pat cu deschizatura gatului si manecile catre tine. Stai deasupra tricoului si apleaca capul.

Mentine tivul tricoului pe gat, rasuceste restul tricoului spre fata si leaga manecile intr-un nod. Pastreaza-l pe cap timp de 10-20 de minute, timp in care te poti machiaj.

Descurca-ti parul

Dar nu atata vreme vreme cat este ud. Dupa ce eliberezi prosopul, asteapta ca parul sa fie uscat marcar pe jumatate. Foloseste un pieptene cu dinti mari pentru a-ti descurca parul.

Da-i textura sau luciu

Un alt neajuns al parului uscat pe cale naturala este lipsa texturii dorite. Daca pur si simplu nu poti relationa cu textura naturala a parului tau, iata ce poti face:

  • Daca parul tau este plat si lipsit de viata te-ai putea gandi la pulverizarea unui spray de textura pentru a-l face tocmai manevrabil pentru coafura in care vrei sa-l prinzi.
  • In cazul texturii linse, spuma pentru volum joaca un rol cheie. Aceasta se aplica cu pieptenele, suvita cu suvita, distribuindu-se de la radacini la varfuri.
  • Poti da textura parului tau in lipsa unui produs cosmetic, daca alegi sa-l impletesti usor cand este uscat in proportie de 70%.
  • Daca parul tau are textura si este usor electrizat pulverizeaza un spray anti-frizz. Piaptana-l pentru a distribui uniform produsul.
  • Daca ai varfurile uscate, maseaza-le cu putin ulei de argan.

Finiseaza

Dupa ce parul s-a uscat complet pulverizeaza sampon uscat la radacini pentru a le da un usor lifting.

Alege coafura potrivita

Desi ai lucrat la textura, probabil vrei vrea sa-ti porti parul prins. Printe coafurile cele mai potrivite pentru un par uscat natural, in lipsa unei surse de caldura, se numara:

  • motul in varful capului (top knot). Se prinde o coada de cal in varfului capului si se trece in jurul elasticului, prinzandu-se cu agrafe.
  • impletiturile. In special cele dezordonate sau impletitura bentita.
  • updo-ul rulat pe bentita. Se fixeaza bentita si se ruleaza in jurul acesteia, rand pe rand, sectiuni din par.
  • coafurile accesorizate cu bentita sau chiar turbanul.

  •  
  •  
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

dyfashion.ro

Logo mic revista fucsia

Fucsia – O diferenta de nuanta in viata femeii moderne!

answear.ro