zoot

Tratament cu keratina: IATA la ce sa te astepti!

Deosebit de popular, un tratament cu keratina poate schimba total aspectul parului tau. Nu numai ca intervine temporar asupra texturii firului de par, tratamentul cu keratina ofera acel aspect luxos, de revista, inlaturand electrizarea si urmele degradarii. Afla la ce sa te astepti in urma unui tratament cu keratina, parcurgand articolul de mai jos:

 

Ce este tratamentul cu keratina?

tratament cu keratina avantaje si dezavantaje
tratament cu keratina pentru par deteriorat

Tratamentul brazilian cu keratina este un tratament semi-permanent pentru indreptarea parului, care vizeaza cuticula sau stratul extern al firului de par. Cheratina, cunoscuta pentru proprietatile sale de regenerare a parului, este amestecata cu diferite cantitati de formaldehida care fixeaza, intareste si indreapta firul de par. In proces, sunt elimitate alte neajunsuri ale parului deteriorat si electrizarea. Spre deosebire de tratamentul de indreptare a parului japonez, cel baza pe cheratina nu modifica structura interna a firului de par, fiind o solutie temporara care tine, de regula, intre trei si sase luni. Parul revine la textura naturala gradual, in tot acest timp.

 

Cum se face un tratament cu keratina?

Intregul proces dureaza intre doua si patru ore, in functie de lungimea si densitatea parului tau. Mai intai se spala parul cu un sampon si se usuca in proportie de 70%. Apoi, se sectioneaza si se aplica tratamentul sectiune cu sectiune, cu ajutorul unei pensule. Se asteapta ca tratamentul sa se absoarba in par timp de 20 de minute. Ulterior, parul se usuca din nou cu peria iar keratina se fixeaza in structura firului de par cu ajutorul placii de indreptat parul. Cu alte cuvinte, fiecare sectiune se indreapta cu placa. Efectul de indreptare a parului prin tratament cu keratina este instant, capatand un luciu si o finete irezistibila. Va trebui, insa, sa te abtii sa iti atingi parul timp de pana la 72 de ore, in functie de formula folosita. De asemenea, nu ai voie sa sa-l dai dupa urechi, sa-l prinzi in coada sau sa-l speli.

VIDEO: iHair Romania

 

Tratament keratina: BENEFICII

tratament cu keratina pentru indreptarea parului
Foto © Can Stock Photo Inc. / pepperbox

Cele mai multe persoane care recurg la un tratament cu keratina au parul ondulat sau cret si vor o schimbare semi-permanenta a texturii insa exista si persoane cu par natural drept care apeleaza la acest serviciu. Motivele sunt lesne de inteles. Capeti un par drept, stralucitor si matasos, indepartandu-se orice urma de electrizare si deteriorare si, in acelasi timp, economisesti timp pretios timp de cateva luni in care pui placa de par deoparte. Pe langa aceste beneficii ale tratamentului cu keratina, nu putem neglija aspectul luxos pe care-l capeti instant. Parul pare sanatos si ingrijit pe o perioada de timp destul de lunga, intre trei si sase luni. Bineinteles, asta depinde si de rutina de ingrijire a parului ulterioara tratamentului.

 

Contraindicatii la tratamentul cu keratina

Daca parul tau este deteriorat puternic datorita decolorarii repetate iar structura firului de par este foarte fina si n-ar suporta caldura placii de indreptat parului, atunci tratamentul nu este pentru tine. De asemenea, nu se recomanda tratamentul cu keratina persoanelor insarcinate, celor cu scalp sensibil sau predispuse la alergii. Intreaga controversa iscata pe acest subiect se datoreaza ingredientului numit formol sau metilen glicol care, la caldura emisa de placa de par se transforma in formaldehida, o substanta asociata cu diferite tipuri de cancer. In schimb, producatorii acestor tratamente ne asigura ca nivelurile de formaldehida din produs sunt sigure si in conformitate cu OSHA, tratamentul efectuandu-se in conditii adecvate de siguranta in saloanele specializate.

 

11 aspecte de considerat inainte de a-ti face un tratament cu keratina.

Acum ca aflat ce este tratamentul cu keratina, cum se face, care sunt beneficiile si contraindicatiile acestui tratament, mai sunt doar cateva aspecte de luat in considerare inainte de a-ti programa o vizita la salon:

  1. Asigura-te ca nu te afli in situatiile in care un tratament cu keratina este contraindicat.
  2. Tratamentul cu keratina este o solutie semi-permanenta. Nu vei putea reveni la textura naturala a parului tau timp de cateva luni asa ca fii sigura ca vrei aceasta schimbare.
  3. Tratamentul cu keratina poate altera culoarea parului vopsit, obtinandu-se tonuri mai deschise. Discuta acest aspect cu stilistul tau, amintind marca folosita. Asteapta cel putin doua-trei saptamani post-tratament pentru a-ti (re)vopsi parul.
  4. Imediat dupa tratament evita orice contact cu parul. Stapaneste-ti tendinta de a-l mangaia sau de a-l da dupa urechi. De asemenea, orice forma de prindere a acestuia, chiar si cu un simplu elastic, este interzisa.
  5. Nu-ti spala parul dupa tratament timp de trei, patru zile pentru a nu indeparta formula fixata pe structura firului de par. De asemenea, este recomandat sa eviti produsele de styling, activitatile care implica transpiratie excesiva si conditiile atmosferice instabile timp de cateva zile post-tratament.
  6. Daca totusi ti-ai udat parul in aceste zile, este esential sa-l usuci si sa-l indrepti din nou cu placa, pentru a-i readuce forma dorita.
  7. Eficacitatea tratamentului pe o perioada mai lunga de timp tine foarte mult de ingrijirea post-tratament. Specialistii recomanda folosirea unor sampoane speciale cu keratina, colagen sau polipeptide, fara sulfati sau fosfati.
  8. Frecventa cu care iti speli parul are un impact crescut asupra logevitatii efectelor obtinute. Cu cat te speli mai des, cu atat tratamentul se curata mai repede.
  9. Consulta-te cu stilistul tau. Acesta este in masura sa determine daca tratamentul cu keratina este potrivit parului tau si tot el iti va explica cum sa profiti la maxim de beneficiile acestui tratament, oferindu-ti produse de ingrijire a parului special create post-tratament.
  10. Mergi intr-un salon specializat. Desi pretul platit poate fi ceva mai ridicat, saloanele specializate sunt cele in masura sa realizeze acest tratament in conditii adecvate de siguranta si ventilatie. Mai mult, eficacitatea tratamentului depinde de modul in care este aplicat. Nu am putea sa-ti recomandam un tratament cu keratina acasa!
  11. Profita de vizita la salon pentru a-ti taia varfurile. Parul tau va arata chiar mai grozav!

 

Tratament cu keratina PRET

Acum ca te-am pus in tema cu implicatiile tratamentului cu keratina, sigur esti curioasa sa afli cat te costa. Pretul unui tratament cu keratina variaza in functie de salon, formula folosita si lungimea parului tau, dar, de regula, se concentreaza in jurul sumei de 300 lei, ajungand chiar la cost dublu in cazul parului extra-lung si dens. Pe langa aceste costuri, trebuie sa iei in considerare si achizitionarea unor produse profesionale de ingrijire a parului, post-tratament. Costul unei game complete, care include atat sampon, balsam, masca cat si produse de styling, nu este deloc neglijabil insa prelungeste vizibil rezultatele obtine in urma tratamentului cu keratina.

Tratament cu keratina PRET
IHAIR KERATIN choco 250ml tratament pe baza de cheratina pentru indreptarea parului. PRET: 370 lei. Disponibil pe shop.ihair.ro

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.