Salata Nicoise este o salata mixta. Reteta originala are la baza cateva ingrediente cheie: maslinele negre Nicoise, ton, ansoa, oua fierte si rosii) care se pot servi sau nu, pe un pat de salata verde sau salata mixta, dreasa cu o vinegreta si servita individual sau pe un platou. Variantele moderne include o varietate de alte legume, salata fiind imbogatita cu cartofi, pastai de fasole sau mazare, ridichii, ceapa si, bineinteles, salata verde. Obtinem astfel o masa completa, satioasa, o salata care se transforma dintr-o garnitura intr-un fel principal.
Ingrediente (pentru 3-4 portii):
- 300g cartofi noi mici
- 150g pastai de fasole baby
- 3 oua organice, proaspete
- 1 salata verde mare (sau mix de salata la punga)
- 150g de rosii cherry
- 2 cutii de ton in suc propriu (320g)
- 3 fileuri de ansoa marinat
- 50g masline negre Nicoise
- 150g de rosii cherry
- O salota (ceapa frantuzeasca) / o ceapa mica rosie
- 4 linguri de ulei de masline
- 1 lingura de otet balsamic
- Cateva frunze de busuioc
- Zeama de lamaie
- Sare si piper dupa gust
RETETA SALATA NICOISE
Pune ouale la fiert intr-un ibric cu apa rece si fierbe-le timp de 10-12 minute pentru a obtine oua fierte tari. Raceste-le in apa rece si cojeste-le.
Spala bine cartofii si fierbe-i in coaja, in apa clocotita pana se inmoaie. Scurge-i de apa si pune-i deoparte.
Opareste pastaile de baby fasole in apa clocotita cu sare pana se inmoaie. Scurge-le printr-o sita si pune-le deoparte.
Taie cartofii pe jumatate si frige-i in ulei incins timp de cateva minute pana se rumenesc usor. Adauga rosiile cherry taiate pe jumatate si tine-le pe foc inca un minut. Adauga o lingura de otet balsamic, opreste focul si presara frunzele de busuioc. Lasa-le sa se raceasca.
Spala bine salata, zvant-o bine, rupe-o cu mana si aseaz-o pe un platou. Aranjeaza cartofii si rosiile trase la tigaie pe patul de salata. Adauga pastaile de fasole si fasiile de ton. Taie ouale in patru si aseaza-le pe platou, presara maslinele, ceapa tocata fideluta si fasiile de ansoa. Amesteca restul de ulei de masline cu zeama de lamaie si toarna-le peste salata. Asezoneaza salata Nicoise cu sare si piper, dupa gust.
Daca ti-a placut aceasta reteta, nu uita sa o apreciezi cu un Like pe Facebook.