zoot

Rosii umplute cu quinoa si spanac

Rosii umplute cu quinoa si spanac la cuptor

Nici macar nu trebuie sa fii la dieta pentru a consuma aceste delicioase rosii umplute cu quinoa fiarta, spanac sotat si branza topita.

Ingrediente:

  • 8 rosii medii
  • 1 cana quinoa
  • 2 cani supa concentrata de legume (sau apa)
  • 100g baby spanac
  • 1 catel de usturoi, zdrobit
  • 1 lingura de patrunjel tocat
  • Parmezan ras
  • Mozzarella rasa
  • 2 linguri de ulei de masline
  • Sare si piper, dupa gust

ROSII UMPLUTE CU QUINOA SI SPANAC

Preincalzeste cuptorul la 180C.

Pune la fiert supa concentrata de legume.

* Daca nu ai supa concentrata de legume la cuptor, poti dizolva 1-2 cuburi de legume uscate BIO in doua cani de apa pentru a obtine o supa concentrata instant.

Clateste bine quinoa intr-o strecuratoare fina, sub un jet de apa rece. Toarn-o in supa concentrata de legume. Cand da in clocot, potriveste cu sare, redu focul la mic si acopera vasul cu capac. Continua sa fierbi la foc mic pentru 10-15 minute sau pana cand lichidul este complet absorbit. Ia de pe foc, infoaie quinoa cu ajutorul unei furculite pentru a separa boabele si lasa sa se raceasca.

Curata rosiile pentru a fi umplute

In timp ce quinoa fierbe pregateste rosiile. Indeparteaza capacul rosiilor, indeparteaza interiorul cu ajutorul unei lingurite, presara putina sare in interiorul lor si lasa-le la scurs pe un servet de bucatarie.

Umplutura de quinoa cu spanac

Incinge uleiul intr-o tigaie si caleste usor baby spanacul. Cand incepe sa se inmoaie, adauga sarea si usturoiul pisat. Amesteca, mai tine un minut si ia de pe foc. Adauga quinoa si amesteca. Gusta si potriveste de sare si piper.

Rosii umplute cu quinoa si spanac

Imparte amestecul intre cele opt rosii, umple-le si aseaza-le intr-o tava unsa cu ulei sau unt. Acopera tava cu folie de aluminiu si da la cuptor pentru 20 de minute. Indeparteaza folia, presara deasupra lor amestecul de branza si parmezan ras si da la cuptor pentru inca 5 minute sau pana cand branza s-a topit.

Rosiile umplute cu quinoa si baby spanac se servesc calde.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.