zoot

Baba Ghanoush. Rapida si delicioasa

De cate ori ma duc la un restaurant cu specific oriental, trebuie neaparat sa comand Baba Ghanoush. Combinatia dintre pasta de susan si vinete, alaturi de condimente o face de neinlocuit.

retete de post. baba ghanoush

Ingrediente

  • o vanata
  • 60g (un sfert de cana) de suc de lamaie
  • 60g (un sfert de cana) de tahini (pasta de susan). Se regaseste cu aceasta denumire in comert.
  • 2 linguri de seminte de susan
  • 2 catei de usturoi, tocati
  • 2 linguri de ulei de masline
  • sare si piper dupa gust

Cum se prepara reteta de post Baba Ghanoush

Incalzeste cuptorul la 200 grade C. Ia o tava de cuptor, unge usor o foaie de copt si aseaza vanata. Fa-i cateva gauri cu furculita sau strapunge-o de mai multe ori cu o scobitoare. Se coace timp de 30-40 de minute, timp in care o mai intorci de pe o parte pe cealalta, pana ajunge sa fie moale. Atunci iti dai seama ca este gata.

Se scoate vanata coapta si se indeparteaza coaja dupa ce s-a racit putin pentru a nu te frige. Pune-o intr-un vas cu strecuratoare pentru a se scurge.

Intre timp, pregateste-ti condimente pentru aceasta reteta vegetariana si toaca marunt usturoiul sau zdobeste-l in aparatul special. Daca ai un blender poti sari peste aceasta etapa. Apoi, pune toate ingredientele (vanata coapta si scursa, zeama de lamaine, tahini, semintele de susan si usturoiul) intr-un blender electric si amesteca. In lipsa acestui poti folosi un mixer. Iar daca nu ai nici una nici alta, va trebui sa toci vanata cu tocatorul manual dupa care sa le amesteci bine la mana, ca si cum ai face o salata de vinete.

Uleiul de masline se adauga treptat, se condimenteaza cu sare si cu piper dupa care se amesteca din nou. Amestecul obtinut se rastoarna intr-un vas incapator si se da la frigider pentru cel putin 3 ore inainte de a fi servit.

Aceasta reteta de post se serveste fie cu paine prajita, fie cu lipie sau focaccia. Este delicioasa si poate fi servita ca aperitiv sau ca gustare intre mesele principale atunci cand tii post.

 

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.