zoot

Reteta supa crema de mazare

Bogata in fibre si proteine, mazarea este accesibila pe toata durata anului, fie proaspata, conservata sau congelata. Din ea poti pregati cele mai gustoase preparate care-ti instaleaza satietatea si te ajuta in efortul tau de a da jos cateva kilograme. Unul dintre aceste preparate, pe care ti-l recomandam pentru o cina tarzie este supa crema!

Reteta supa crema de mazare

Ingrediente

  • 450g boabe de mazare
  • 1l de supa concentrata de legume (sau apa calda in care ai dizolvat un cub de legume bio)
  • 2 linguri de unt
  • 4 fire de ceapa verde
  • 1 lingurita de zahar
  • Zeama proaspat stoarsa a unei jumatati de lamaie
  • Cateva frunze de menta, tocate
  • Smantana (sau crema vegetala) pentru servire
  • Sare si piper, dupa gust

SUPA CREMA DE MAZARE

Untul se topeste intr-o cratita adanca si in el se caleste ceapa tocata, pana devine translucida. Se adauga mazarea si se soteaza usor, se toarna supa concentrata de legume si se fierbe. Dupa ce a dat in clocot, se asezoneaza cu sare si piper si se continua sa se gateasca la foc mic pana cand boabele de mazare se inmoaie. Timpii de gatire depind de tipul de mazare folosit.

Se pulseaza cu ajutorul unui blender manual, se gusta, se potriveste de sare, se adauga zahar daca ti se pare ca nu este suficient de dulce si se ajusteaza cu zeama de lamaie. Totul tine de gust.

Supa crema de mazare se serveste calda, cu smantana si o frunza de menta tocata.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.