zoot

Cum sa-ti calculezi rata metabolismului bazal (RMB)

Cum sa ti calculezi rata metabolismului bazal (rmb)Rata metabolismului bazal (RMB) reprezinta cantitatea de energie de care corpul are nevoie sa sustina activitatile metabolice ale celulelor si tesuturilor, sa mentina circulatia sanguina, respiratia, procesele gastrointestinale si renale. Altfel spus, reprezinta cantitatea de energie de care corpul are nevoie pentru a ne tine in viata, exprimat sub forma de calorii extrapolate la 24 de ore.

Desi nu se poate calcula exact decat prin teste specifiec, exista posibilitatea de a o aproxima folosind ecuatia Mifflin-St. Jeor:

  • Pentru femei – RMB = (10 x greutate exprimata in kilograme) + (6.25 x inaltime in centimetri) – (5 x varsta in ani) – 161
  • Pentru barbati – RMB = (10 x greutate exprimata in kilograme) + (6.25 x inaltime in centimetri ) – ( 5 x varsta in ani) + 5

Daca vrei sa aproximezi numarul de calorii de care ai nevoie in fiecare zi foloseste formula de mai sus pentru a calcula rata metabolismului bazal. Bineinteles, RMB-ul variaza pe durata vietii, fiind influentata de gen, greutate, inaltime si varsta:

  • Greutate si inaltime : cu cat cantaresti mai mult, cu atat ai nevoie de mai multe calorii pentru a-ti sustine organele vitale. Cand slabesti, RMB-ul scade si ai nevoie de mai putine calorii pe durata intregii zile.
  • Varsta: Rata metabolismului bazal scade pe masura ce inaintezi in varsta si asta pentru ca masa musculara scade cu 5-10% la fiecare zece ani dupa pragul de 30 de ani. Bineinteles, exista mai multe variante prin care poti creste RMB-ul despre care am discutat aici.
  • Genul: Din moment ce compozitia corporala (raportul dintre masa musculara, densitatea osoasa si grasimi) difera intre barbati si femei, RMB-ul unei femei este cu 5-10% mai scazut decat cel al unui barbat.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.