zoot

Cum sa te imbraci sa pari mai slaba

Ceea ce stie orice femeie care are cateva kilograme in plus este ca anumite haine te fac sa pari mai slaba pe cand altele te ‘saboteaza’ in acest demers. Indiferent de greutatea pe care o ai, sunt sigura ca poti gasi anumite tinute care sa te avantajeze si in care sa te simti bine.

Ca sa pari mai slaba cel mai important este sa…

Porti marimea potrivita la haine. Nu incerca sa intri in haine prea stramte care ‘tipa’ pe tine pentru nu faci altceva decat sa atragi atentia asupra siluetei tale intr-un mod nepotrivit. Acum nici sa cazi in extrema hainelor foarte largi care nu iti complimenteaza silueta. Cand iti constientizezi greutatea actuala te vei imbraca corespunzator iar imbracandu-te corespunzator poti sa pari mai slaba.

[alert icon=”icon-noicon” title=”Regula de aur pentru cele care au cateva kilograme in plus sau au slabit de curand!” background_color=”#ffffff” text_color=”#000″ ]Gaseste-ti un sutien care sa ti se potriveasca perfect chiar daca asta inseamna sa probezi 10 modele in cabina de proba. Daca cupele iti vin bine si iti acopera tot volumul sanilor, priveste-te din lateral, apoi din spate, ca nu cumva sa te stranga elasticul si sa-ti apara cute. Iti poti imagina ceva mai dizgratios? (Da! O bluza / rochie mulata peste un sutien care evident te strange si face cute).[/alert]

Daca este pentru prima data cand pui cateva kilograme pe tine, nu esti obisnuita cu acele cute care apar cand te incapatanezi sa porti sutienul tau vechi, marime mica, pentru ca, ghice ce! nu obisnuiai sa ai acea grasime sub brat si la spate. Pana scapi de ea, imbraca-te corespunzator! Degeaba alegi sa porti un pulover sau un sacou pentru a ascunde aceste cute inestetice. N-ar fi mai usor sa alegi marimea potrivita la sutien?

cum sa te imbraci sa pari mai slaba

Sutien Playtex 18 Hour Original Comfort Strap Bra, 138 lei. Disponibil pe macys.com

Cunoaste-ti corpul

In general, vei vrea sa directionezi atentia de la o problema catre acea parte a corpului tau de care esti multumita. Coapsele groase pot trece neobservate cand focusul este directionat catre un gat lung si subtire, un decolteu subtil si feminin si structura osoasa a umerilor. Poti avea un posterior generos dar brate subtiri, tonifiate si lungi, specifice siluetei in forma de para. Sau invers, poti avea burtica dar picioare lungi si subtiri, moment in care vei directiona atentia catre acestea, purtand fuste / rochii sub genunchi, pantaloni skinny dar bluze/ topuri largi. In momentul in care iti cunosti micile imperfectiuni ajungi sa faci alegeri intelepte. Fara bluze mulate sau pantaloni cu talie joasa cand ai burtica, fara colanti si blugi skinny sau fuste scurte si voluminoase cand ai coapse groase. Nu vrei sa arati ridicol, vrei doar sa pari mai slaba, perfect constienta de greutatea ta actuala.

Silueta para. Cum sa pari mai slaba
Silueta para. Cum sa pari mai slaba

Oglinda ar trebui sa devina cea mai buna prietena a ta nu numai cand iti cumperi hainele cat si atunci cand le probezi. Ai dubii? Incearca alta tinuta. Daca ai cateva kilograme in plus, sa nu cazi in capcana hainelor largi, monocrome sau banale doar pentru ca ai auzit ca negrul slabeste. Slabeste dar uneori plictiseste. Un sacou intr-o culoare deschisa, o esarfa cu printuri sau un accesoriu pot schimba definitiv aspectul intregii tinute.

La unele haine / accesorii ar fi mai bine sa renunti

Desi sunt in tendinte. Desi le purtai la 20 de ani. Corpul tau suporta schimbari permanent iar pe cata vreme poti lupta cu kilogramele in plus, la trecerea anilor trebuie sa te adaptezi.

Incearca blugii cu talie ceva mai inalta si nu iti vei ma face griji de cutele care se revarsa peste solduri cand stai pe scaun. Talia foarte joasa dupa o anumita varsta sau cand ai cateva kilograme in plus este de evitat.

Uita-te bine in oglinda cand porti curele late, stranse pe talie sa nu formeze cute deasupra si dedesubt. Esti in dubii? Alege-le pe cele subtiri. Mai mult, gaseste locul potrivit de prindere. Uita-te bine in oglinda si vei fi uimita sa vezi ce diferenta pot face cativa centimetri.

Daca ai burta, incearca pe cat posibil sa eviti: topurile deschise la culoare si mulate, jachete sub talie, haine din tesaturi rigide cu curea, pantalonii cu elastic in talie sau fustele plisate.

Daca ai coapse groase, blugii skinny mulati pe gamba nu vor face altceva decat sa evidentieze contrastul coapse-gambe. In acelasi timp, bluzele taranesti care se strang cu un elastic in jurul soldurilor nu iti fac o favoare.

Daca ai un posterior generos renunta la jeansii prespalati sau rupti / cu petice si mergi pe o croiala dreapta intr-un indigo sau albastru inchis, clasic. Pozitionarea buzunarelor pot crea un lifting instant, asa ca probeaza mai multe perechi pana o alegi pe cea care iti ridica posteriorul.

Daca ai gambe groase renunta la sandalele gladiator sau la cizmele cu blana care nu fac altceva decat sa atraga atentia / sa amplifice zona cu probleme. Evita colantii sau blugii cu mansete indoite la mijlocul gambei. Mizeaza pe pantofi stiletto si rochii care bat genunchiul sau pantaloni drepti.

Invata sa te imbraci strategic ca sa pari mai slaba

Nu exista sfaturi universal valabile atata vreme cat tu ai un anumit tip de silueta si o anumita inaltime sau reusesti sa te ingrasi disproportionat. Ceea ce stii deja este ca anumita haine te fac sa pari mai slaba, altele te fac sa pari mai grasa. Croiala hainelor si calitatea acestora este foarte importanta. Acelasi tip de rochie de la doua case de moda distincte pot sa ‘cada’ diferit pe tine iar aceasta diferenta este si mai vizibila in cazul blugilor. Investeste in cateva piese vestimentare de calitate si multe accesorii cu care poti schimba radical aspectul tinutei. Iata cateva piese vestimentare must have:

(Cel putin) O pereche de blugi care iti subtiaza coapsele si iti ridica posteriorul. Chit ca iti va lua o zi intreaga de colindat prin magazine pentru a gasi acea pereche de jeans care te face sa pari mai slaba, se merita! Pentru mine, perechea ideala de blugi are talie medie, un material ceva mai rigid, indigo sau albastru inchis si musai o croiala dreapta. Pentru tine?

blugii care te fac sa pari mai slaba
blugii care te fac sa pari mai slaba

Rochia neagra scurta care sa te avantajeze. Este atat de versatila incat o poti purta in atatea contexte sociale diferite odata ce ai gasit modelul care te face sa pari mai slaba. Accesorizata cu esarfe, lanturi lungi, cu un cardigan sau sacou, capata intotdeauna valente noi si practice. Incearca mai multe modele, cu croieli diferite, de lungi diferite si o vei recunoaste instant pe cea care te face sa scapi de cateva kilograme instant.

rochia neagra scurta care te face sa pari mai slaba
rochia neagra scurta care te face sa pari mai slaba

Un sacou / o redingota / un palton care sa te avantajeze. Chit ca iti sta bine in sacouri drepte, cu guler in V, de inspiratie masculina (evidentiand structura osoasa a pieptului) sau din contra, in paltoane ladylike, stranse pe bust si mai largi spre tiv (ascunzand un inceput de burtica), trebuie neaparat sa gasesti acele haine care iti fac o favoare. Probeaza haine sculptate, avand conturi dramatice sau o forma de cocon, jongleaza cu manecile largi sau de tip raglan, gulere taiate strategic. Vezi cum arati in sacouri de inspiratie natica sau paltoane retro. Incearca capa. Optiunile existente in magazine sunt numeroase iar daca iti vine bine, poart-o cu atitudine.

palton MANGO
Cum sa pari mai slaba

Haine care te fac sa pari mai slaba instant. Trebuie sa le identifici si sa le asezi pe un piedestal. Pentru o silueta inalta, bine-structurata in partea superioara (umeri, piept si brate) se potrivesc de minune rochiile lungi fara bretele sau cu decolteu in V. O piesa vestimentara in tendinte si care, foarte probabil, complimenteaza orice silueta este salopeta neagra lunga. Probeaza-le data viitoare cand mergi la cumparaturi.

salopeta Mango
rochie lunga Mango

Cateva probleme comune care iti dau batai de cap

Odata cu kilogramele in plus sau schimbarile drastice de greutate apar anumite probleme, atat de comune pentru foarte multe femei. Pielea lasata a bratelor, dubla barbie sau gatul prea gros, coapse prea groase.

Ai maini groase sau iti atarna pielea lasata? Bluzele cu maneci largi si vaporoase sunt un mod elegant de a ascunde acest defect instant. In nici un caz nu purta plicul sub brat pentru ca iti aplatizeaza bratul, facandu-l sa para si mai lat iar cand faci poze din laterala nu lipi mainile de corp.

Bluza in V Mango
Bluza in V Mango

Bluze cu decolteu in V. Mango. 169 lei

Mizeaza pe bluzele in forma de A cu decolteu in V, tunici, bluze drapate. Decolteul in V subtiaza si alungeste gatul, facandu-te sa pari mai slaba. Desfa-ti un nasture cand porti camasa la baza gatului pentru a crea acelasi efect de V. Lanturile subtiri si lungi complementeaza acest look.

Bluza in V Mango Violeta

Bluza in V Mango Violeta

Bluze cu decolteu in V. Mango (Violeta). 169 lei / 229 lei

Coapsele groase si posteriorul generos pot fi mascate de o pereche de blugi drepti, indigo sau albastru inchis. Mai mult, forma si pozitionarea buzunarelor pot crea un lifting instant.

jeans violeta mango
jeans violeta mango

Jeansi drepti Mango (Violeta). 269 lei / 199 lei

Si nu in ultimul rand…

Iata cateva trucuri ale specialistilor care te vor face instant sa pari mai slaba:

  • Atentie la postura. Daca stai dreapta si porti tocuri, scapi instant de cateva kilograme. Fa-ti un obicei din a sta dreapta chiar si in fata calculatorului si va deveni un obicei necontrolat cand mergi pe strada.

  • Poarta, pe cat posibil incaltaminte cu toc. Tocurile nu trebuie sa fie de 12 cm ci atat incat sa te simti confortabil si sa-ti dea instant o alura eleganta, scapandu-te, in acelasi timp de cateva kilograme.

  • Bronzeaza-te artificial cu ajutorul cremelor si a spray-urilor autobronzante si vei arata instant mai slaba, in special daca alegi sa iti arati bratele sau gambele. Se gasesc in farmacii, costa cativa zeci de lei iar daca inveti sa le aplici corect, schimbarea poate fi radicala.

  • Alege accesoriile inteligent. Esarfe multe si colorate, lanturi subtiri si lungi in V, genti slim. Vei vedea ca fac o mare diferenta.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.