Cum sa cureti o pereche de cizme UGG

  •  
  •  

UGG-urile nu sunt deloc ieftine. Desi durabile, vei vrea sa le porti si sa te bucuri de aspectul ca nou pentru cat mai mult timp. O poti face daca aloci timpul si resursele necesare pentru a le curata si reconditiona periodic.

 

Cum sa cureti o pereche de cizme UGG

Cum se curata cizmele ugg

Prelungeste durata de viata a cizmelor UGG, ingrijindu-le corespunzator. Crede-ne ca se merita intreg efortul!

Mai jos vei invata cum se protejeaza, cum se reconditioneaza si cum se pastreaza mirosul placut in interiorul cizmelor UGG, care sunt singurele trei produse de care ai nevoie si de unde ti le poti cumpara.

Toate indicatiile de mai jos provin direct de la producator iar produsele folosite sunt originale.

  1. Protejeaza-le cu un spray de protectie

Dupa principiul ‘mai bine previi decat sa tratezi’, acorda o atentie sporita UGG-urilor inainte de a le incalta pentru prima data. Pentru asta vei avea nevoie de un spray special pentru protectia pielii pe care-l poti cumpara de la acelasi producator.

Cum se foloseste spray-ul de protectie?

Spray-ul special pentru protectia pielii de oaie UGG Sheepskin Stain & Water Repellent se aplica pe cizmele curate si perfect uscate, intr-o zona aerisita, de preferabil in aer liber. Se agita bine spray-ul si se tine la aproximativ 20 de cm fata de cizme. Se pulverizeaza pana cizma se umezeste usor apoi se lasa la uscat, in mod natural.

Atentie!

NU incerca sa grabesti uscarea prin pozitionarea cizmelor langa o sursa de caldura sau direct in bataia soarelui. Lasa-te intr-un loc intunecat si calduros, departe de lumina soarelui si orice sursa de caldura, se usuca complet in aproximativ 24 de ore.

Dupa ce s-au uscat complet, ia peria speciala pentru curatarea pielii intoarse si executa miscari usoare, intr-o singura directie pentru a reda textura si coloritul cizmelor.

  1. Curata-le cu un produs special de curatare si intretinere

In pofida protectiei, cizmele UGG vor prezenta la un moment dat un anumit grad de uzura. Ceea ce trebuie sa faci este sa le reconditionezi periodic.

Acestea se vor reconditiona cu ajutorul produsului special de curatare si intretinere UGG Sheepskin Cleaner & Conditioner.

Cum se reconditioneaza cizmele UGG?

Umezeste-le usor cu ajutorul unui burete imbibat in apa curata. Aplica o cantitate mica de produs pe buretele umed si freaca usor suprafata cizmelor. Dupa ce ai terminat, foloseste un burete uscat pentru a indeparta reziduul in exces.

Introdu suluri de hartie in interiorul cizmelor ca acestea sa-si pastreze forma si sa se usuce mai repede apoi lasa-le la uscat intr-un loc racoros, perfect ventilat.

Atentie!

NU le expune la soare si nici NU le aseza in aproprierea unei surse de caldura.

Dupa ce s-au uscat complet, la aproximativ 24h dupa curatare, repeta pasii de la punctul 1 pentru a le proteja de apa si murdarii.

Daca vrei sa reimprospatezi interiorul cizmelor UGG, foloseste spray-ul UGG Sheepskin Freshener. Pulverizat inauntrul cizmelor UGG, elimina mirosul si reimprospateaza interiorul.

Acestea sunt singurele trei produse de care ai nevoie pentru curatarea si intretinerea cizmelor UGG si le poti comanda online, cu livrare rapida si gratuita direct din stocul furnizorului.

Da click pe link si vei ajunge direct in magazin.

Cele mai multe posesoare de UGG-uri iti vor spune ca cizmele rezista foarte mult. Urmand aceste indicatii te poti bucura ani la rand de cizmele tale preferate care nu-si schimba forma, textura sau culoarea.

Se merita sa investesti intr-un set de produse de curatare originale? Comparativ cu pretul cizmelor si avand in vedere ca le poate prelungi durata de viata cu cativa ani, noi credem ca da. Tu ce parere ai? Esti dispusa sa investesti intr-un kit de curatare si reconditionare a cizmelor UGG?


  •  
  •  
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

dyfashion.ro

Logo mic revista fucsia

Fucsia – O diferenta de nuanta in viata femeii moderne!

answear.ro