Cum sa alegi salopeta perfecta pentru silueta ta?

  •  
  •  

Cum sa alegi salopeta perfecta pentru silueta ta

Este timpul sa petrecem! Dar ce imbracam? Clasica rochita scurta?

Iesi din previzibil alegand de aceasta data o salopeta eleganta. Nu numai ca se poarta de cateva sezoane incoace, salopetele sunt versatile si stiu foarte bine sa-ti puna silueta in valoare, indiferent de forma acesteia.

Iata micile detalii de care trebuie sa tii cont inainte de a te opri asupra unei salopete elegante:

TIPUL SILUETEI

Primul lucru la care trebuie sa te gandesti cand iti cumperi o salopeta este forma corpului tau si felul in care aceasta cade pe tine.

Bineinteles o poti proba intr-un magazin fizic dar atunci cand o cumperi online nu ai la indemana acest serviciu.

Pentru a face cea mai buna alegere, tine cont de aceste trucuri:

  • Talia nedefinita – Chiar daca ai o silueta filiforma sau burtica, nu-i o idee buna sa atragi atentia asupra taliei tale. Poti alege salopete cu talie joasa care cad pe solduri si sunt largi si fluide in partea superioara.
  • Talia definita – O salopeta cu talie inalta, marcata fie prin banda, cordon sau curea, iti va alungi silueta si o va flata, chit ca esti scunda sau inalta.
  • Fese bombate – Posteriorul este atuul cu care tu te mandresti? Salopetele largi nu-ti sunt prietene. Orienteaza-te catre un model structurat pe posterior si spate gol. In acest fel iti vei pune in evidenta silueta.
  • Coapse rotunjoare – Alege o salopeta evazata dar structurata in partea superioara. Evita jerseul, catifeaua, matasea si orice material subtire care nu-ti avantajeaza partea inferioara.
  • Sani mici – Alege decolteul in V, croiul parte peste parte sau salopeta cu spate gol. Si renunta la sutien, bineinteles.
  • Picioare subtiri – Alege salopetele scurte sau croiul asimetric, scurta in fata si lunga in spate. Alege un croi structurat pe corp.

MATERIALUL

Cele mai flatante materiale sunt fie cele fluide, fie cele structurate.

Foarte putine femei pot purta satinul subtire sau catifeaua. Arata fiecare mica imperfectiune. Evita orice material ca arata ca jerseul, pe acesta din urma poarta-l in casa.

Daca vrei sa porti aceste salopete elegante la diferite ocazii si evenimente speciale, alege materiale luxoase, precum triplu voal, materiale imbogatite cu paiete sau sclipici.

CULOAREA

Fara indoiala, culoarea neagra ramane si in acest caz cea mai populara. Optiunile de culoare si printurile sunt ceva mai greu de gasit dar mult mai indraznete. Daca alegi culoare, alege una care sa-ti complimenteze tonul pielii.

Daca alegi non-culori, mizeaza pe accesorii pentru a aduce o pata de culoare tinutei.

ACCESORIZAREA

Sa nu crezi ca salopeta eleganta n-are nevoie de accesorizare! Ba mai mult, fiind vorba de un singura piesa vestimentara, trebuie sa acorzi o atentie suplimentara accesoriilor.

Cureaua

Atunci cand salopeta n-are talia definita de o banda proprie, o curea sau un cordon pot remedia instant acest neajuns. Alegand sa porti o curea poti sublinia talia si poti duce silueta catre ideea de clepsidra.

Poti alege o culoare contrastanta sau una metalica. Nu trebuie neaparat sa o asortezi cu pantofii insa poti merge la sigur pe set.

Bijuterii

Salopetele pot parea banale fara un accesoriu indraznet, in special salopetele negre.

In schimb, cu accesorii statement, chit ca este vorba de o pereche de cercei supradimensionati sau un colier masiv la baza gatului, si ele pot castiga acel factor wow..

Tocuri

Salopetele elegante se vor gasi mereu in compania unui toc. De regula, un toc inalt si fin dar asta nu inseamna ca un toc patrat nu s-ar potrivi, mai ales in compania unui varf ascutit.

Acorda o atentie speciala salopetelor lungi si evazate sau celor cu talie joasa. Pe acestea din urma trebuie sa le porti intotdeauna cu toc inalt. Alegerea clasica ramane tocul stiletto, chit ca-l regasim intr-o pereche de sandale, botine sau pantofi cu varf ascutit. Alege incaltari feminine, evita platformele si incaltamintea butucanoasa.

Layering

Desi sunt piese vestimentare de sine statatoare, salopetele elegante se pot bucura de urma layeringului. Poti adauga veste lungi, haine de blana sau versatila si feminina capa, atunci cand croiul superior al salopetei nu-ti permite o alta optiune.

Poti alege chiar si un sal elegant, dintr-un material pretios. In zilele racoroase, poti trage un sacou sau un palton pe umeri pentru a completa tinuta.

Coafura

Nu in ultimul rand trebuie sa te gandesti ce faci cu parul tau. Salopetele elegante sunt cel mai bine puse in evidenta de parul strans. Chit ca este vorba de un top knot sau, la polul opus, un updo jos, lasa sa se vada umerii, gatul si structura osoasa.

Daca salopeta are spatele gol, este musai sa-ti prinzi parul.

 

Ne-a scapat ceva? Uitandu-ne din nou peste articol am putea spune ca am acoperit (aproape) tot ceea ce tine de alegerea si purtarea unei salopete.

Daca tu ai un ochi mai ager si crezi ca ne-a scapat ceva sau daca ai vreun as in maneca ce ar trebui mentionat, te rugam sa ne dai de stire intr-un comentariu mai jos.


  •  
  •  
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

dyfashion.ro

Logo mic revista fucsia

Fucsia – O diferenta de nuanta in viata femeii moderne!

answear.ro