zoot

Cheesecake vegan cu unt de arahide

Cheesecake cu unt de arahide in loc de branza

Printre putinele lucruri delicioase pe care le poti pregati fara lapte si produse lactate se regaseste acest cheesecake. Cu doar noua ingrediente vei obtine un gust si o textura similara originalului insa, fara lactoza. Ai nevoie de un blender si o forma de tort cu tava detasabila. In rest, cheesecake-ul cu unt de arahide este un desert care nu-ti rapeste mai mult de jumatate de ora.

Ingrediente pentru crusta:

  • 600g biscuiti, sfaramati
  • 2-3 linguri de unt de cocos, topit

Ingrediente pentru umplutura:

  • 5 cani de migdale hidratate in apa pentru cel putin 4-6 ore si scurse de apa
  • 1/3 cana de ulei de cocos, topit
  • ½ cana de lapte de cocos gras
  • ½ cana de sirop de artar sau sirop de agave
  • 1/3 cana de unt de arahide
  • ¼ cana suc de lamaie

Ingrediente pentru ganache:

  • ¾ cana de fulgi de ciocolata neagra
  • 3 linguri de lapte de cocos gras

CHEESECAKE CU UNT DE ARAHIDE IN LOC DE BRANZA

Preincalzeste cuptorul la 180 C.

Sfarama biscuiti intr-un robot de bucatarie pana se transforma in pulbere. Adauga 2 linguri de ulei de cocos si mai pulseaza inca o data.

Aseaza o foaie de copt peste fundul unei tavi cu baza detasabila. Rastoarna crusta si preseaza biscuitii cu ajutorul unei linguri.

Da tava la cuptor pentru 5 minute apoi scoate-o si las-o sa se raceasca.

Adauga migdalele hidratate, sucul de lamaie, uleiul de cocos, laptele de cocos, siropul si untul de arahide intr-un blender si pulseaza, de mai multe ori, pana obtii un amestec cremos si foarte fin (aprox 3-4 minute). Daca crema ti se pare prea groasa mai adauga o lingura de lapte de cocos.

Toarna umplutura peste crusta si niveleaz-o cu un cutit.

Pregateste ganache-ul: incalzeste laptele in cuptorul cu microunde pentru 30 de secunde si adauga fulgii de ciocolata. Lasa-i cateva minute sa se topeasca apoi amesteca. Daca nu ai obtinut un sos gros si inca mai ai fulgi de ciocolata intregi, mai da la cuptor pentru cateva minute.

Toarna ganache-ul peste umplutura, acopera tava cu folie alimentara din plastic si da a congelator pentru cel putin trei ore.

Indeparteaza folia si cercul tavii si feliaza cheesecake-ul cu unt de arahide.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.