Musafiri pe nepusa masa? Prepara aperitive simple si rapide

  •  
  •  

Iata zece aperitive rapide si simple pe care le poti servi invitatilor tai, cu un efect vizual garantat, delicioase si apreciate de catre gurmanzi. Impresioneaza-ti invitatii si inspira-i cu aceste aperitive seducatoare:

Prosciutto Panini

Retete prosciutto panini

Pregateste-ti din timp ingredientele. Acest aperitiv este simplu si rapid daca ai ingredientele la indemana.

Timp de preparare: aprox. 10 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: paine, ceapa rosie, smochine sau gem de smochine, branza Brie, Prosciutto, Aragula sau Rucola

  • Se alege o paine dreptunghiulara care se taie in felii subtiri, de aproximativ 1/2cm. Feliile astfel obtinute se introduc la cuptor pentru 4 minute pentru a deveni crocante.
  • Intr-o tigaie de ceramica se caleste ceapa rosie tocata julliene. Se adauga cateva smochine sau cateva lingurite de gem de smochine.
  • Pe fiecare felie de paine se aseaza cate o feliuta de branza Brie, cateva fire de ceapa amestecate cu gemul de smochine, o felie de prosciutto si se reintroduc in cuptor timp de un minut.
  • Se poate orna cu frunze de aragula sau rucola.

Vezi mai jos si alte idei de apertive simple.

 

Salata din pastrav afumat

Salata de pastrav afumat

Usor afumata, cremoasa si delicioasa, este o salata pe care o poti consuma sub forma de tartine. Aproape orice tip de peste se combina excelent cu crema de branza si iaurtul grecesc.

Pe langa aceste ingrediente de baza, nu mai ai nevoie decat de un strop de lamaie si putina pasta de hrean pentru a scoate pastravul in evidenta in acest aperitiv rapid si simplu.

Timp de preparare: aprox. 15-20 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: 2 buc pastrav afumat (300g); 250g crema de branza; 250g iaurt grecesc; 1 cartof mare, fiert; pasat ca pentru piure; 1 ceapa mica rosie, tocata marunt; 1 lingurita pasta de hrean; sucul proaspat stors dintr-o lamaie, sare si piper, dupa gust.

  • Spala bine cartoful si pune-l la fiert in apa clocotita cu sare. Curata-l de coaja si paseaza-l ca pentru piure.
  • Folosind o furculita, desparte pastravul, indepartand oasele vizibile. Toarna-l intr-un blender / robot de bucatarie si pulseaza de cateva ori pana se marunteste.
  • Adauga crema de branza, iaurtul, piure-ul, pasta de hrean, jumatate din cantitatea de lamaie, sare si piper. Omogenizeaza ingredientele.
  • Rastoarna pasta intr-un castron, incorporeaza ceapa rosie tocata marunt, gusta si potriveste de sare si piper.
  • Salata de pastrav afumat se serveste pe felii de paine prajita sau biscuiti.

 

Salata din macrou afumat

Salata de macrou

Salata de macrou afumat transformata intr-o pasta delicioasa si sanatoasa, ideala pentru mesele festive ca aperitiv din peste.

Timp de preparare: aprox. 15-20 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: 1 macrou afumat (250-300g); ½ ceapa rosie, tocata marunt; 2 linguri de smantana; 2 linguri de maioneza; 2 lingurite de zeama de lamaie; sare si piper, dupa gust; piper, proaspat macinat.

  • Indeparteaza oasele din macru.
  • Amesteca smantana, maioneza, zeama de lamaie, maioneza si ceapa tocata intr-un bol. Asezoneaza cu sare si piper.
  • In functie de textura dorita, desprinde macroul fasii sau toca-l marunt si adauga-l in bol. Omogenizeaza totul si potriveste de sare.
  • Salata de macrou afumat se poate servi pe paine prajita ca aperitiv.

Salata de macrou afumat transformata intr-o pasta delicioasa si sanatoasa, ideala pentru mesele festive ca aperitive simple din peste.

Caprese

Anti paste italiene caprese

Salata Caprese este un aperitiv traditional italian care se poate prezenta in diferite forme. Forma sub care ti-o prezentam astazi este cea de frigarui. Arata cool, nu?

Timp de preparare: aprox. 10 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: paine, frunze proaspete de busuioc, rosii, mozarella

  • Se alege o paine dreptunghiulara care se taie in felii subtiri, de aproximativ 1/2cm. Feliile astfel obtinute se introduc la cuptor pentru 4 minute pentru a deveni crocante.
  • Pe fiecare felie de paine se aseaza cate o feliuta de mozarella, o felie de rosie. Celor care tin o dieta low carb le-o poti servi pe bat.
  • Se poate orna cu o mica cantitate de frunze de busuioc feliat

Vezi mai multe aperitive festive

 

Carpacio de vita

Reteta de carpaccio

Un carpaccio de vita bun ti se topeste in gura si este absolut plin de aroma” – spune Jamie Oliver. Carpaccio inseamna carne cruda taiata in felii foarte subtiri. Daca esi ca Jamie, si-l preferi in stil italian, poti taia feliile un pic mai groase, astfel incat sa simti gustul carnii.

Timp de preparare: aprox. 10 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: muschi de vita, ulei de masline, sare si piper proaspat macinat; suc de lamaie sau otet balsamic; mix de salata; pastai de fasole verde, ciuperci, masline, caju.

  • Muschiul de vita se inveleste in plastic si se da la congelator pentru doua ore.
  • Carnea se bate foarte repede inainte de a o felia, astfel incat sa capeti acea crusta contrastanta.
  • Taie cinci felii subtiri de carne, aseaza peste ea o folie de aluminiu si bate-o cu fundul palmei.
  • N-ai nevoie de foarte multa carne pentru acest antreu, doar cateva felii de persoana, numai sa te asiguri ca este vorba de o carne de calitate superioara.
  • Daca iti este greu sa tai feliutele de carne, le poti cumpara gata taiate de prin hipermarketuri.

*** Daca nu te entuziasmeaza ideea de a consuma carne cruda, poti incinge o lingura de ulei de masline intr-o tigaie si sa frigi carnea pentru un minut, timp in care o intorci de mai multe ori pe toate partile. Dupa ce ai fript-o taie feliute subtiri si bate-o usor cu podul palmei.

Aseaz-o pe un platou si garniseste-o dupa plac. Poti folosi un mix de salata, frunze de patrunjel, caju zdrobit ,ciuperci , masline, fasole verde (etc.) astfel incat sa obtii textura dorita dar si culoare in farfurie.

Presara ulei de masline peste carpaccio de vita, un pic de sare grunjoasa, piper proaspat macinat si stoarce putin suc dintr-o lamaie.

Inca mai cauti idei de aperitive simple?

Briose cu cartofi si cascaval

Briose cartofi si cascaval (1)

Sunt optiuni grozave cand vrei sa prepari rapid o masa si ai resturi de piure in frigider. Iti mai trebuie o mana de cascaval ras si putina ceapa tocata pentru a-l transforma intr-un aperitiv cu adevarat spectaculos.

Bineinteles, poti pregati reteta de la zero, fierband sau gatind la cuptor cartofii cruzi. Tine de tine si de timpul pe care-l ai la dispozitie. Poti pastra reteta vegetariana sau poti adauga felii de bacon sau piept de pui la rotisor in compozitie. Pleaca de la aceste ingrediente de baza si adapteza-le gustului tau:

Timp de preparare: aprox. 30 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: 600g cartofi, 2 oua, 50g cascaval ras (sau branza cheddar); 1 lingura de unt, 1 catel de usturoi, 1 ceapa verde, sare si piper dupa gust; optional: bacn, piept de pui fiert etc.

  • Spala cartofii si pune-i la fiert in apa clocotita cu sare.
  • Cand scobitoarea intra cu usurinta in ei, scoate-i cu o spatula, lasa-i sa se raceasca putin, curata-i de coaja, zdrobeste-i si amesteca-i cu unt si sare, ca pentru piure.
  • Preincalzeste cuptorul la 200C si unge o tava de briose cu unt sau ulei vegetal.
  • Intr-un castron adanc, amesteca cartofii zdrobiti cu ouale batute pana se omogenizeaza. Adauga catelul de usturo zdrobit, ceapa tocata marunt si ingredientele optionale. Gusta compozitia si adauga sare / piper dupa gust.
  • Ia din compozitie cate o lingura cu varf si aseaz-o in forma de briose. Presara cascavalul ras si da la cuptorp entru 25-30 de minute pana se rumenesc frumos.
  • Scoate tava din cuptor, las-o sa se raceasc 10 minute apoi indeparteaza briosele cu cartofi si cascaval din forma.

Rulouri cu branza feta

Idei de aperitive rulouri cu branza feta

Cauti idei de aperitive rapide si simple? Astazi iti propunem o reteta simpla si versatila, pe care le-o poti servi invitatilor tai inainte de felul principal. Incearca aceaste rulouri cu branza feta, masline si ardei gras, infasurate in feliute subtiri de castraveti.

Un aperitiv simplu, apetisant, delicios si satios, intr-o prezentare care te indeamna sa-l gusti.

Timp de preparare: aprox. 10-15 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: 5-6 linguri de branza feta; 1 ardei rosu tocat cubulete mici; 3-4 masline tocate marunt; ½ ardei iute tocat marunt; 1 castravete Fabio; 10-12 fire de patrunjel; 1 lingurita ulei de susan; ½ lingurita zeama de lamaie; sare si piper dupa gust.

Rulouri cu branza feta in felii de castraveti 1

Dupa ce ai spalat bine castravetele, taie-i capetele si feliaza-l cu ajutorul unei mandoline. Fasiile de castraveti trebuie sa fie cat mai subtiri si lungi pentru a putea rula perfect umplutura.

Rulouri din branza invelite in felii de castravete

Aseaza fasiile de castravete peste un servetel de bucatarie pentru a absorbi apa.

Rulou branza cu masline si ardei

Toaca legumele pentru umplutura cat mai marunt.

Rulouri cu branza

Amesteca legumele tocate cu branza feta, toarna o lingurita de ulei si asezoneaza cu zeama e lamaie, sare si piper, dupa gust.

Branza rulou castravete

Aseaza cate o feliuta de castravete pe blatul de lucru si pozitioneaza o lingurita de umplutura la un capat.

Rulouri aperitiv fara foc

Ruleaza cat mai strans dintr-un capat pana in celalalt.

Rulouri din branza invelite in felii de castravete

Leaga ruloul cu un fir de patrunjel de pe care ai desprins frunzuletele. Aseaza rulourile cu branza feta, masline si ardei gras pe un platou si decoreaza cu legume tocate si frunzulite de patrunjel.

Cauti si alte idei de aperitive rapide si simple?

 

Crostini al Salmone

Crostini al salmone

Se incropesc repede si sunt absolut delicioase.

Timp de preparare: aprox. 10 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: paine, somon afumat,unt, kiwi, lamaie, piper

  • Se alege o paine dreptunghiulara care se taie in felii subtiri, de aproximativ 1/2cm. Feliile astfel obtinute se introduc la cuptor pentru 4 minute pentru a deveni crocante.
  • Fiecare felie de paine crostini este unsa cu unt dupa care se aseaza somonul afumat.
  • Se stoarce putina lamaie si se adauga piper si sare.
  • Se poate orna cu o felie de kiwi subtire.

Arancini

Arancini bilute de orez prajit cu mozzarella

Daca ai deja orezul pregatit, nu-ti va lua mai mult de un sfert de ora sa pregatesti acest aperitiv cald. Bilutele de orez prajit sunt foarte gustoase si-si gasesc locul pe masa de petrecere.

Timp de preparare: aprox. 15-20 minute (daca ai orezul deja pregatit)

Dificultate: usoara

Ingrediente: 500g orez, 2l supa concentrata, 70g parmezan ras, 150g mozzarela rasa, 100g cascaval ras, 150g faina, 3 oua batute, 300g pesmet, 150g rosii uscate, 1 ceapa alba tocata, 175 ml vin, zeama de la jumatate de lamaie, jumatate de lingurita de oregano uscat, sare si piper dupa gust, ulei pentru prajit

Toaca ceapa alba si caleste-o in 2 linguri de ulei pana se inmoaie si devine translucida. Adauga orezul si amesteca pentru cateva minute. Toarna vinul si lasa-l sa fiarba pentru cateva minute, amestecand periodic in tigaie. Adauga cate o cana de supa concentrata de legume, amestecand si asteptand ca lichidul sa fie complet absorbit de orez pana sa adaugi urmatoarea cana. Continua pana cand orezul este perfect gatit (15-20 de minute).

Adauga parmezanul ras si zeama de lamaie, asezoneaza cu sare si piper si asteapta sa se raceasca pentru a putea modela bilute.

Amesteca mozzarella, cascavalul, rosiile tocate, mirodeniile si zeama de lamaie intr-un bol.

Ia cate o lingura din compozitia de orez si intinde-o usor in palma usor umezita. Adauga putin din umplutura de branza, infasoara capetele si da o forma perfect rotunda bilutei. Fiecare biluta de orez se da prin faina, apoi prin ou batut si, la final, prin pesmet pana se captuseste complet. Da-le deoparte.

Incinge uleiul de gatit intr-o tigaie adanca si prajeste bilutele de orez prajit pentru timp de 8 minute, pana cand se rumenesc frumos. Transfera-le, cu ajutorul unei spatule, pe un servet de bucatarie din hartie.

Iata cat de simplu a fost sa prepari unul dintre cele mai simple aperitive.

Frigarui

Idei de frigarui

Chiar si in absenta unui grill, poti servi frigarui invitatilor tai.

Timp de preparare: aprox. 10 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: 24 de frigarui, 300g carnati italienesti, frunze de busuioc proaspete, piper, rosii uscate, ardei copti, anghinare, sos balsamic

  • Carnatii se taie in felii de aproximativ 1.5cm si se prajesc intr-o tigaie presarata cu ulei, timp de 2-3 minute pe fiecare parte.
  • Inima de anghinare se taie in doua iar rosiile uscate si ardeii copti se feliaza in bucati de 1.5cm
  • Pe un betisor se strapunge frunza proaspata de busuioc, urmata de bucatica de rosie uscata, ardei copt, anghinare si carnati.
  • Platoul se orneaza cu sos balsamic.

Crema de avocado cu apio

Reteta crema de avocado

Crema de avocada este un aperitiv rapid, la minut. Daca este bine coapta se poata pasa cu furculita. Insa, pentru o consistenta fina, iti recomandam sa-l pulsezi la blender

Crema de avocado se poate servi pe paine prajita insa un mod inedit de prezentare este alaturi de bete de apio. Sunt atat de crocante si racoritoare, incat se potrivesc perfect.

Timp de preparare: aprox. 10 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: 2 avocado, o cutie de naut, o mana de seminte de susan / dovleac rumenit la cuptor, 2 linguri pasta de naut, 2 catei de usturoi zdrobit, 2-3 linguri de ulei de masline, zeama de la jumatate de lamaie, chimen, sare si piper dupa gust, cateva frunze de patrunjel pentru décor.

  • Taie avocado-ul pe jumatate si indeparteaza samburele. Scobeste miezul cu ajutorul unei linguri si adauga-l intr-un blender.
  • Adauga nautul la cutie scurs, semintele, tahnici, usturoiul zdrobit, uleiul de masline si zeama de lamaie.
  • Asezoneaza cu sare, piper si chimen dupa gust.
  • Mixeaza bine pana obtii o pasta.
  • Spala tulpina de telina si taie-o betisoare. Umple-le cu crema de avocado si adauga frunzele de patrunjel ca decor.

Avem si alte propuneri de aperitive simple.

 

Pate de ciuperci cu crema de branza

Pate ciuperci cu crema de branza si ceapa

Este atat de usor de tartinat pe o felie de franzela, se poate pregati cu o zi inainte de a-ti primi invitatii cu acest aperitiv simplu si rapid, are o consistenta cremoasa si arome care se imbina perfect: pate de ciuperci cu crema de branza.

Il poti servi pe paine, il poti folosi pentru a umple o omleta sau il poti prezenta peste cartofii copti.

Timp de preparare: aprox. 15-20 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: 250g ciuperci proaspete, tocate marunt; 250g crema de branza; 1 ceapa alba, mica, tocata marunt, 1 catel de usturoi, dat prin razatoarea mica; 2 lingurite de sos de soia; 2 lingurite de unt topit (20ml); 1 varf de cutit de cimbru; 1 varf de cutit de piper; sare si piper dupa gust

  • Ciupercile se curata de pielita, se spala si se toaca marunt.
  • Topeste untul intr-o tigaie aderenta si soteaza ceapa tocata marunt timp de 1-2 minute, pana se inmoaie si devine translucida.
  • Adauga ciupercile si gateste-le la focrapid, in tigaia acoperita cu capac, pana isi elibereaza lichidul, timp de 3-4 minute.
  • Adauga sosul de soia, usturoiul si condimentele. Amesteca si continua sa gatesti la foc mic, timp de 5 minute, pana se formeaza o pasta.
  • Lasa amestecul sa se raceasca bine apoi adauga-l in blender.
  • Toarna si crema de branza si pulseaza de cateva ori pana obtii o pasta.
  • Gusta si potriveste pate-ul de sare si piper.
  • Transfera pasta intr-un bol si acopera-l cu o folie de alimente.
  • Da la frigider pentru minim 30 de minute inainte de a servi.

 

Naut ‘prajit’ la cuptor

Reteta de naut prajit

Serveste-l gastii tale de prieteni in locul clasicelor chipsuri sau cartofi prajiti crocanti. Este mult mai sanatos si prietenii tai il vor aprecia.

Timp de preparare: aprox. 30 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: 1 cutie de naut (400g), 2 linguri de ulei de masline, sare si condimente, dupa gust

  • Clateste boabele de naut si lasa-le la scurt intr-o strecutoare.
  • Usuca-le cu cateva servetele de bucatarile.
  • Transfera-le intr-un cuptor, adauga uleiul de masline, sarea si condimentele si amesteca bine.
  • Transfera-le pe o tava de cuptor peste care ai asezat o hartie de copt.
  • Introdu tava in cuptorul preincalzit la 200C pentru 20-30 de minute.
  • Intoarce-le la fiecare 10 minute.
  • Sunt gata cand capata o crusta aurie si devin crocante la exterior.
  • Presara pudra de chili si serveste acest aperitiv cald.

Impropriu spus “aperitiv”, o gustare simpla si delicioasa.

 

Tartar de somon

Tartar de somon

Un aperitiv rece, servit cu mult fast si savuros, pe deliciul tuturor invitatilor tai. N-ai cum sa stai departe de tartarul de somon, chiar daca esti la dieta.

Fara carbohidrati, cu un continut mare de acizi grasi Omega 3 aduce numeroase beneficii sanatatii. Se prepara rapid si usor, fiind un preparat fara tratament termic.

Timp de preparare: aprox. 10 minute

Dificultate: usoara

Ingrediente: 400g file de somon proaspat; 200g somon afumat; 2 linguri de ulei de masline; o lingurita de mustar Dijon; 2 lingurite de ceapa rosie tocata marunt; o lingurita de marar tocat; o lingura de zeamade lamaie sau lime; o bagheta frantuzeasca taiata felii subtiri, coapte; sare si piper dupa gust.

  • Se alege un file de somon proaspat, se verifica daca are oase si se indeparteaza, se spala bine si se tapoteaza cu un servetel.
  • Se curata de piele si se feliaza, tocandu-se ulterior in cubulete mici.
  • La fel se pregateste si somonul afumat.
  • Se maruntesc si legumele si se stoarce sucul de lamaie.
  • Intr-un bol adanc se amesteca mustarul Dijon cu uleiul de masline, sucul de lamaie, ceapa si condimentele si se adauga cubuletele de peste. Se omogenizeaza bine compozitia si se potriveste cu sare si piper dupa gust.
  • Se da la frigider pentru 15-20 de minute.
  • Se poate servi pe felii de paine prajita, pe tartine tip wassa sau direct pe farfurie, folosindu-se o forma inel pentru deserturi.

Acestea au fost propunerile noastre de aperitive rapide si simple? Ai si alte propuneri? Lasa-ne un mesaj mai jos.


  •  
  •  
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

dyfashion.ro

Logo mic revista fucsia

Fucsia – O diferenta de nuanta in viata femeii moderne!

answear.ro