•  
  •  

Tocmai pentru ca le consideram alegeri sanatoase nu obisnuim sa zabovim asupra listei de ingrediente si a valorilor nutritionale. Alegandu-le doar prin prisma denumirii, riscam sa ne sabotam dieta.

De prea multe ori, alimentele asa zise “sanatoase” vin la pachet cu adaosuri substantiale de zahar, sare, conservati si grasimi hidrogenate. Citind cu atentie eticheta si mizand pe variantele naturale, homemade, te poti feri de alimentele capcana care-ti pot sabota dieta.

 

Dressing-ul din salatele fast-food

Dressing salata

Te orientezi cu cele mai bune intentii catre o salata iceberg proaspata insa te lasi prada dressing-urilor cu adaosuri nu tocmai sanatoase: zahar, sare si grasimi saturate in exces. Pentru a te feri de aceasta capcana cere intotdeauna dressingul simplu din ulei de masline si otet balsamic (sau zeama de lamaie).

Retine! Dressingul simplu din ulei si otet este cel mai prietenos cu silueta

 

Iaurtul cu fructe

Iaurt cu fructe

Aparent doua alimente sanatoase, combinate in cadrul unui singur produs pe care-l consumi direct din cutie. In realitate, un produs incarcat cu zahar si aditivi. Bineinteles, exista si exceptii insa trebuie sa verifici cu atentie eticheta. Varianta mult mai sigura este sa ti-l prepari acasa. Adauga o mana de fructe in iaurtul natural. Ba chiar alege un iaurt grecesc pentru a instala si pastra senzatia de satietate mai mult timp.

Retine! Iaurtul natural, cel imbogatit cu fibre si iaurtul grecesc sunt alegeri excelente pentru micul dejun sau pentru o scurta gustare seara, inainte de culcare.

 

Supa crema

Supa crema

Nu consumi suficiente legume? Fierte si pasate, de consistenta unui smoothie, legumele sunt delicioase in supele creme. Dar sunt oare si sanatoase? Atata vreme cat nu o dregi in exces cu unt si smantana.

Retine: supa crema de legume cu adaos de unt si smantana grasa este o bomba calorica.

 

Batoanele proteice

Batoane proteice

Par o optiune grozava pentru a inlocui o masa principala sau gustarea dinainte de antrenament pana analizezi cu atentie eticheta. Multe dintre batoanele energizante contin ingrediente procesate, precum matodextrina, zahar adaugat si grasimi partial hidrogenate. Solutia? Verifica cu atentie lista de ingrediente.

Retine: Un baton proteic sanatos n-ar trebui sa contina aditivi alimentari periculosi, zahar adaugat, un continut ridicat de grasimi saturate si nu numar mare de calorii.

 

Bauturile sportive

Bauturi sportive

Cunoscute ca si bauturi de rehidratare, pot contine zahar adaugat intr-un procent prea mare, coloranti artificiali si alti aditivi. Verifica cu atentie eticheta si rezerva-le antrenamentelor lungi sau de intesitate ridicata. In cazul unui antrenament obisnuit, poti alege sa adaugi o lingurita de aminoacizi cu catena ramificata sub forma de pudra in apa pe care o consumi in mod obisnuit.

Retine: Ai nevoie de suplimentarea dietei cu electroliti numai atunci cand faci efort fizic intens si transpiri abundent.

 

Bauturile fara zahar

Bauturi fara zahar

Cunoscute si sub denumirea de Zero sau Light, sunt versiuni fara zahar si te-ai gandi ca le poti alege in curele de slabire. Nu si daca alegi o alimentatie curata. Desi nu contin zahar, sunt indulcite cu indulcitori artificiali precum aspartam, cycalamat de sodiu, acesulfam-K sau sucraloza.

Studiile recente arata ca indulcitorii artificiali iti pot submina dieta, perturband controlul apetitului. Atunci apar poftele necontrolate si tendinta de a manca mai mult decat este necesar.

Retine! Apa infuzata este mult mai sanatoasa. Infuzeaza apa plata cu bucati de fructe si legume pentru a obtine o apa aromata, usor de consumat in locul sucurilor.

Daca nu-ti place apa infuzata, pregateste-ti din timp 1l de limonada indulcita cu sirop de artar sau stevie, adauga cateva cuburi de gheta si cateva fire de menta proaspata cand o servesti si vei avea in permanenta o bautura racoritoare la indemana.

 

Cafeaua

Cafea cu lapte

In pofida tuturor disputelor, ramane o modalitate excelenta de a incepe dimineata atata vreme cat o consumi neagra. Fara zahar, sirop, topping, lapte, inghetata sau frisca. Atunci se transforma mai degraba intr-un desert care poate ajunge la peste 500 de calorii si peste 70g de zahar.

Retine! Cafeaua este o bautura sanatoasa atunci cand este consumata “neagra” (fara zahar si lapte de vaca).

 

Biscuiti din orez

Rondele orez

Usori si aerati, au devenit un cliseu pentru cei care sunt la dieta si vor sa rontaie ‘ceva’ sanatos. Putini stiu ca sunt saraci in fibre dietetice: in jur de 1g de fibre la 100 g de biscuiti din orez. Asta ar insemna ca trebuie sa un pachet intreg pentru a intruni un singur gram de fibre pe care-l poti lua din jumatate de morcov.

In plus, 80% din valoarea nutritionala este data de carbohidrati.

Retine! Orienteaza-te catre biscuiti cu un aport mai mare de fibre, precum biscuitii din tarate de ovaz, psyllium si seminte de in (sau chia).

 

Lapte de orez

Lapte de orez

Daca nu este fortifiat in procesul de productie, laptelui de orez ii lipseste valoarea nutritionala, fiind doar o bautura bogata in carbohidrati si saraca in calciu si proteine.

Retine! Laptele bio de soia, laptele de migdale si cel de cocos sunt alternative mult mai sanatoase.

 

Paste din spanac

Paste

Nu te lasa pacalita de culoarea verde! Continutul de spanac (undeva in jur de 2%) este neinsemnat fata de o portie de paste integrale preparate acasa cu spanac de sezon sau baby spanac.

Retine! Alege clasicele paste integrale, sunt mai sanatoase si costa mai putin.

 

Laptele fara grasimi

Lapte fara grasimi

Stii vorba aia: scapi de una, dai de alta? Cam asa se intampla si in cazul produselor low fat din comert pentru ca, in lipsa grasimilor, ghice ce, n-au gust! Iar pentru a avea gust, se adauga zahar.

Tocmai cand credeai ca laptele fara grasimi este mai sanatos, studiile, unele dupa altele, vin sa te contrazica.

Un studiu publicat in Scandinavian Journal of Primary Health Care arata ca adultii care consuma unt, lapte si smantana naturala inregistreaza rate mai mici de obezitate decat cei care au evitat grasimile din lapte. Studii similare au fost efectuate si pe grupe de prescolari si adolescenti.

Retine: Laptele natural si iaurtul grecesc nu sunt doar mai gustoase ci si mai santoase.


  •  
  •  
No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.

dyfashion.ro

Logo mic revista fucsia

Fucsia – O diferenta de nuanta in viata femeii moderne!

answear.ro