zoot

3 lucruri de luat in seama inainte sa-ti tai breton

Atunci cand vrem o schimbare de look dar nu una atat de profunda cum ar fi o tunsoare pixie, ne indreptam spre breton. Uneori o optiune strategica pentru a ascunde ridurile fruntii sau acneea, alteori doar dorinta de a fi in tendinte. Iar bretonul se poarta in 2014. Daca hotarasti sa iti tai breton iata 3 lucruri pe care ar trebui sa le iei in seama.

1. ‘Mi-ar sta bine cu breton?’

Sunt convinsa ca exista un tip de breton care poate complimenta orice figura. La fel de convinsa sunt si ca multe dintre noi regretam apoi decizia luata. Taierea bretonului nu ar trebui sa fie nicidecum o decizie luata la intampla, la repezeala, pe baza unui impuls de moment. Sau pentru ca te-ai despartit de partener si doresti o schimbare de look. Alegerea unui breton ar trebui sa fie una dintre acele alegeri pe care mi le place sa le numesc ‘studiate’.

Cum iti poti da seama daca ti-ar sta bine cu breton fara ca macar sa iti tai un centimetru din par? Simplu, iti achitizionezi unul fals. Exista extensii de tip clip-on pentru breton. Se prin cu clame si-ti permit sa iti dai seama daca bretonul este ceea ce iti doresti sau nu. Mai mult, pe un breton fals poti experimenta diverse stiluri, de la locul de prindere, de unde ar trebui sa inceapa bretonul la densitatea si modul in care il vei purta: pe frunte, intr-o parte, cu carare pe mijloc?

2. Ce tip de breton mi se potriveste?

Este important sa iti placa un anumit tip de breton dar mai important este sa ti se potriveasca. Pentru asta trebuie sa iei in considerare cel putin trei aspecte: forma fetei, textura parului si varsta.

Intr-o lume ideala tuturor ne-ar sta bine cu bretonul drept si bogat, la fel ca lui Zooey Deschanel dar coborand cu picioarele pe pamanat, iti spun sa eviti bretonul bogat, drept, pana la nivelul sprancenelor daca ai fata rotunda. Bretonul scurteaza din lungimea fetei iar tu o sa pari mai durdulie. Daca ai fata rotunda ti se potriveste un breton asimetric, lung in parti sau unul filat strategic. Acelasi breton drept si bogat poate indulci fata in forma de inima sau diamant pentru ca, vezi tu, gunoiul unuia reprezinta averea altuia.

Daca ai fata ovala, incearca un breton usor arcuit, mai lung in parti, descopera sprancenele insa ascunde ridurile de pe fruntele si cele laba gastii. O alegere strategica, in special dupa o anumita varsta.

Daca parul tau este cret sau ondulat excesiv, nu incerca sa iti tai breton singura, acasa. Aceasta textura necesita o atentie sporita din partea unui profesionist. Aici nu vorbim de o simpla tunsoare cat vorbim de optiunile de styling cu care trebuie sa te familiarizezi pentru ca, in lispa lor, textura parului este mult prea rebela.

3. ‘Am timpul necesar sa-l intretin?’

Multi cred ca partea dificila i-a sfarsit odata cu alegerea tipului de breton potrivit. Dar de unde, de abia acum incepe. Bretonul necesita atentie zilnica. Va trebui sa il indrepti sau sa ii dai volum cu peria si uscatorul. Vei avea nevoie de produse de styling speciale ca aceasta sa stea in loc, sau cat mai aprope de felul in care ti-l doresti. Mai mult, va trebui sa vii cu idei de coafuri cu breton sau feluri in care poti incorpora bretonul in cadrul coafurilor tale preferate.

Bretonul necesita intretinere periodica la coafor. Nici nu-ti vei da seama cand creste si nu il mai poti manevra ca la inceput. Asa ca daca esti dispusa sa investesti timp si resurse financiare in aceasta coafura, poti sa iti faci un breton.

No Comments Yet

Leave a Reply

Your email address will not be published.