zoot

In favoarea epilarii axilei cu ceara

Epilat axila cearaLama este accesibila, o metoda rapida de a scapa de excesul de par insa nu este la fel de eficienta ca ceara. Suntem aici sa-ti spunem ca epilarea axilei cu ceara este raspunsul tuturor problemelor tale din aceasta vara. Bineinteles, doare putin insa trebuie sa o faci o data pentru a deveni adepta acestei metode. Nu numai ca piele ramane neteda si moale, parul nu mai creste pentru trei-patru saptamani, timp in care poti spune adio pielii iritate si a firelor de par crescute sub piele.

Ce trebuie sa faci inainte si dupa epilarea axilei cu ceara

Nu toate saloanele cosmetice ofera acest serviciu. Ar fi o idee buna sa suni inainte sa intrebi. In plus, nu-i o idee buna sa-ti programezi sedinta de epilare a axilei in aceeasi zi cu cea a liniei bikinilor. Este prea mult pentru o singura zi.

  • Lasa-ti parul sa creasca. Vei vrea ca parul sa aiba aproximativ 0.5cm in lungime inainte de a programa o intalnire. Daca parul este foarte scurt, ceara nu va fi capabila sa-l prinda adecvat iar daca este lung, durerea resimtita va fi si mai mare.
  • Exfoliaza axila inainte de epilare. Nu trebuie sa folosesti un scrub puternic sau exfolianti chimici care pot irita pielea, este suficienta sa inmoi un disc demachiant in apa calda si sa-l freci pe piele in miscari circulare.
  • Curata bine axila. Zona axilei trebuie sa fie curata si uscata inainte de epilare. Fa-ti un dus inainte de programare dar sari cu totul peste deodorantul de subrat caci poate influenta eficienta cearei.
  • Renunta la cafea in ziua respectiva. Cofeina creste sensibilitatea pielii la durere iar epilarea cu ceara presupune un anumit prag de durere asa ca este mai bine sa renunti la ea cu totul in acea zi.
  • Evita caldura si deodorantele. Imediat dupa epilare te poti confrunta cu un oarecare disconfort sau te poti irita insa aceste dezavantaje dispar repede. Pentru a grabi vindecarea evita caldura (inclusiv dusurile fierbinti sau antrenamentele intense in urmca carora transpiri abundent) si deodorantul pentru 24 de ore. Dupa o zi, poti exfolia din nou, bland, zona axilei.
  • Nu te epila cu lama. Oricat ai fi de tentata sa o faci, pentru rezultate de lunga durata, foliculii de par trebuie sa fie pe acelasi ciclu de crestere iar epilarea cu lama il poate intrerupe.

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

Your email address will not be published.